Despre cum incercam zi de zi sa fim mai buni

M-a muscat un paianjen de obraz. N-ar fi fost o mare problema, dar se pare ca paianjenul a fost o ea, pentru ca mi-a declansat o reactie alergica chiar sub ochiul drept. N-am fost chiar nepasator si am tratat-o cu ce am crezut de cuviinta in perioada asta de sarbatori: mai o tuica de la tata, o visinata de la vecinul, un vin de la socru. Tratamentul nu a dat roade, ba mai mult alergia s-a cam intins, asa ca in prima zi lucratoare a lui 2021 m-am prezentat in fata cabinetului doctorului de familie. Asemeni mie, erau cam multi, atat la medicul meu cat si la cabinetele celelalte, semn ca sarbatorile nu sunt intotdeauna aducatoare de sanatate, in ciuda urarilor. Deci, hai sa asteptam! Cu masurile de distantare fizica, nu am gasit loc decat langa usa de la intrare, pe care, bineinteles, nimeni nu o inchidea atunci cand intra sau iesea. Pentru ca vreau sa devin mai bun, dar si pentru ca venea un aer cam rece, chiar daca usa nu dadea direct afara, m-am transformat in usier de ocazie. Dupa ce au iesit si au intrat vreo cateva persoane care nu mi-au atras atentia cu nimic, au intrat ele, eroinele povestii mele, mama si fiica.

Mama, aprox. 30 de ani, tipul de om nou din societatea noastra, asertiv pozitiva, care crede ca s-a realizat profesional pe propriile puteri, care imparte oamenii din jurul ei in doua mari categorii: prosti si foarte prosti, care si-a scos de mult din grila de programe antenele, care mananca sanatos, se imbraca decent si considera ca toti oamenii trebuie sa fie ca ea, daca vrem ca societatea asta sa devina una normala.

Fiica, cam de un an si jumatate, sefa casei, soarele familiei, in jurul caruia graviteaza restul, parinti, bunici, rude apropiate, doar pentru a-i da o crestere sanatoasa, atat fizic cat si mental si o educatie aleasa, adaptata perfect vremurilor noastre.

Bineinteles usa nu s-a inchis de la sine in urma lor, asa ca m-am intins si am inchis-o eu. Nu m-am lamurit de ce au venit, pentru ca nu s-au aratat interesate de niciun cabinet din cele 7-8 cate erau. Acomodarea cu mediul a fost rapida, aproape instantaneu au inceput intrebarile din partea fiicei la un volum foarte ridicat, cu raspunsuri calme si explicite din partea mamei, la un volum mult mai scazut, totul pe fondul unei miscari continue dintr-un capat la altul al holului. Inevitabil fetita a iesit, mama a dojenit-o cu blandete spunandu-i ca pe holul care da afara este frig si ca ar trebui sa ramana inauntru.

Usa a ramas deschisa in urma lor, iar eu, cu o lipsa de educatie specifica generatiei mele, nu m-am intins sa o inchid din nou.

Dupa cateva secunde, un pensionar ce statea pe o canapea s-a adresat mamei cu o agresivitate specifica generatiei lui:

- Dar usa nu o inchideti? Inchideti usa!

Mama s-a intors catre usa, a privit-o atent, apoi a replicat pensionarului:

- Scrie undeva pe usa asta ca trebuie sa stea inchisa? Daca ar fi scris, fiti sigur ca as fi inchis-o.

- Da, dar ati gasit-o inchisa cand ati venit, a ingaimat pensionarul, caruia ii pierise instantaneu orice urma de agresivitate in vorbire.

- Dar nu aveam de unde sa stiu ca trebuie sa stea inchisa. Daca veti chef de cearta, sa stiti ca sunt dispusa sa ma cert cu dumneavoastra pe tema asta. Da?

Se pare ca pensionarul nu era dispus deloc sa se certe pe nicio tema, asa ca a renuntat la dialog.

Mama si-a continuat plimbarea cu fetita, raspunzand la intrebarile ei, pe acelasi ton calm, matern.

Fiti mai buni, aparent e atat de simplu sa fii bun!